Europa - Connecting Cultures: diversitatea culturală de la trend-setter la un copil problemă?

Institutul European din România și Asociația ESCU au organizat sâmbătă, 9 septembrie 2017, conferința cu tema „Europa - Connecting Cultures: diversitatea culturală de la trend-setter la un copil problemă?”, eveniment înscris în programul celei de-a treia ediții a Festivalului Ambasadelor, ”One World” 2017.

Au participat: dl Cristian Preda, Membru al Parlamentului European, dna Christiane Gertrud Cosmatu, Subsecretar de Stat, Departamentul pentru Relații Interetnice/Guvernul României, dna prof. univ. dr Gabriela Drăgan, Director General, Institutul European din România, dna Gabriela Leu, Communications Associate, Reprezentanța UNHCR în România, dl conf. dr. Mircea Vasilescu, Facultatea de Litere, Departamentul de Studii Literare/Universitatea Bucureşti și dl Dan Cărbunaru, jurnalist, Director la caleaeuropeana.ro.

Principalele subiecte abordate:

·         Multiculturalism vs interculturalism - o schimbare de paradigmă în viziunea Comisiei Europene?;

·         Modele de interculturalism european: care este viziunea României în legătură cu ideea de „uniți în diversitate"?;

·         Managementul diversității culturale: gestionarea discriminării, a apropierii și a dialogului intercultural și etnic;

·         Criza imigranților și a refugiaților și conceptul de dialog intercultural: putem vorbi totuși despre apariția unui nou model de conviețuire socială și culturală la nivel european?

·         Dialogul intercultural privit ca o resursă de regenerare culturală europeană: proiecte, politici majore și bune practici în materie de schimburi culturale între popoare.

Totodată, Centrul de Informare Europe Direct București găzduit de Institutul Europen din România a fost prezent în Parcul Titan în zilele de 9 și 10 septembrie cu un stand de prezentare și activități (puzzle și jocuri pentru copii, concurs cu întrebări despre România în UE, tombolă și distribuire de broșuri și materiale de informare cu privire la politicile și acțiunile UE).

Detalii despre Festival:

Festivalul Ambasadelor a fost organizat de către Asociația ESCU în perioada 7-10 septembrie la Grand Hotel du Boulevard, spațiul unde au fost găzduite expozițiile de artă etnografică și conferințele inspiraționale, Cinema PRO, unde au fost proiectate filme artistice și documentare recente din peste 15 țări și Parcul Titan, locul de desfășurare al World Bazaar & Show, cu spectacole exotice de World Music şi dansuri din toate colţurile lumii, cu standuri de prezentare ale ambasadelor participante, ateliere, ceremonii și workshop-uri multiculturale şi degustări de preparate culinare din peste 10 bucătării tradiționale.

Sinteza evenimentului

Înregistrarea conferinței 

Foto

Agerpres: Europarlamentarul Cristian Preda: chestiunea ”fricii de străin” a redevenit o problemă politică foarte importantă în Europa