Uniunea Economică şi Monetară

26/11/2009 - 27/11/2009 Tarif: 0 lei
Tarif plată anticipată: 0 lei
Termen înscriere: 25/11/2009
Termen plată anticipată: //
Inscriere incheiata
>>
>>
>>
>>
>>
>>

CONTACT

Pe aceeași tema

În contextul actualei crize economice globale,  atenţia specialiştilor din domeniul economic, indiferent dacă aceştia activează în organizaţii guvernamentale, neguvernamentale sau private, s-a concentrat asupra politicilor economice şi monetare din interiorul Uniunii Europene. Astfel, bugetul Uniunii Europene, zona Euro, avantajele şi arhitectura instituţională a Uniunii Economice  şi Monetare sau Pactul de Creştere şi Stabilitate reprezintă doar câteva dintre temele de interes pentru specialiştii din domeniul economic.

Date fiind amploarea şi gravitatea stării de precaritate a economiei globale, un răspuns comun şi o evaluare corectă a măsurilor luate la nivel naţional, comunitar şi internaţional trebuie realizate pe baza unei depline înţelegeri a mecanismelor care guvernează politicile economice şi monetare europene.  Modul în care construcţia europeană a avansat din punct de vedere economic, inclusiv prin adoptarea monedei Euro în diferite State Membre constituie aspecte care, prin puterea exemplului, trebuie aprofundate de specialiştii români din zona financiar-economică a căror activitate este influenţată de prevederile comunitare.

De aceea, Programul de formare Uniunea economică şi monetară a fost organizat ca urmare a identificării acestui domeniu drept o nevoie de formare în urma analizei dezvoltate de Institutul European din România la sfârşitul anului 2007. Contextul economic mondial demonstrează actualitatea şi acuitatea problemelor economice şi financiare, iar un program de formare axat pe elementele europene ale cooperării economice nu poate fi decât benefic.

 

Beneficiari

Programul de formare Uniunea Economică şi Monetară, organizat în 2009, a reunit un grup eterogen, însumând 33 de participanţi. Acesta a fost format din reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale (Ministerul Administraţiei şi Internelor, Banca Naţională a României, Ambasada Franţei, Camera Deputaţilor, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului,  Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Primăria Jilava, SNCR, SNCF ), ai mediului academic (Academia de Studii Economice, Universitatea OVIDIUS din Constanţa, Universitatea Spiru Haret, Universitatea Petru Maior din Târgu Mureş), dar şi din reprezentanţi ai băncilor private (Raiffeisen Bank, Libra Bank) şi ai societăţii civile (Asociaţia Sutter). Din punctul de vedere al funcţiilor ocupate de participanţi, mulţi dintre aceştia sunt consilieri, experţi, şefi de servicii, coordonatori de programe sau directori. 

 

Obiective

Fiind adresat tuturor acelora care în activitatea lor profesională operează cu noţiunile sau condiţionările specifice politicilor economice şi monetare ale Uniunii Europene, programul de formare „Uniunea Economică şi Monetară” îşi propune  să ofere o pregătire la nivel avansat în acest domeniu. Arhitectura cursului este menită a facilita înţelegerea elementelor caracteristice politicii monetare şi economice, precum şi a principalelor instrumente de aplicare.

 

Perioada de desfăşurare

Aflat la a doua ediţie, programul de formare Uniunea Economică şi Monetară a fost organizat de Institutul European din România în perioada 26-27 noiembrie 2009.

Pentru atingerea obiectivelor sale, programului a avut o structură modulară, iar temele abordate în prezentări şi dezbateri s-au înscris între următoarele coordonate:

  • piaţa monetar-financiară – concepte, forme, instrumente
  • istoricul şi structura instituţională a Uniunii Economice şi Monetare
  • Pactul de Creştere şi Stabilitate Economică
  • rolul mecanismului ratei de schimb în adoptarea monedei Euro
  • experienţa statelor membre în adoptarea Euro
  • rolul BNR în procesul de adoptare a monedei Euro

Programul de formare a fost susţinut de d-na prof. dr. Mihaela Luţas şi de dl. Mihai Copaciu.

Mihaela Mariana Luţaş este profesor universitar la Universitatea Babeş Bolyai Cluj Napoca - Facultatea de Economie şi Gestiunea Afacerilor, doctor în economie, precum şi un formator cu vastă experienţă atât în domeniul economiei cât şi al afacerilor europene. Dna dr. Luţaş a susţinut cursuri la universităţi din ţară şi străinătate, institute de cercetare şi formare, fiind şi autorul a numeroase cărţi pe tema integrării economice europene şi a UEM. De asemenea, dna Lutaş este profesor asociat la International University Institute for  European Studies (IUIES), Trieste, Italia (consorţiu interuniversitar format din 6 universităţi europene).

 

Mihai Copaciu a studiat relaţii internaţionale la Universitatea Babeş -Bolyai” din Cluj Napoca şi a absolvit masterate în economie la Universitatea Central Europeană din  Budapesta  şi Universitatea Pompeu Fabra din  Barcelona. Din 2005, dl. Mihai Copaciu este Economist Principal la Direcţia Politică Monetară şi Modelare Macroeconomică, Serviciul Modele de Evaluare Macroeconomică din cadrul  Băncii Naţionale a României. Între altele, atribuţiile  sale au inclus coordonarea dezvoltării modelului de echilibru dinamic general al BNR şi elaborarea prognozelor macroeconomice trimestriale ale BNR. De asemenea, dl. Mihai Copaciu este co-autor la unele din Caietele de Studii ale BNR şi a publicat articole pe teme de macroeconomie.

Impresiile cursanţilor

Impresiile participanţilor au reprezentat principalul instrument de evaluare a programului de formare Uniunea Economică şi Monetară. În acest sens, la sfârsitul cursului participanţii au completat, cu titlu de anonimat, un formular de evaluare conţinând atât întrebări în care se acordă calificative pentru prestaţia formatorilor, pentru nivelul general al cursului şi al modulelor, cât şi întrebări deschise legate de cele mai utile, respectiv redundante trei probleme atacate pe parcursul zilelor de curs. De asemenea, au fost solicitate sugestii şi comentarii adiţionale.

Rezultatele sondajului administrat în rândul cursanţilor cu privire la nivelul general al cursului se înscriu în proporţie de 52% la calificativul excelent şi 48% foarte bine. Printre cele mai utile lucruri identificate de către cursanţi se numără: mecanismul adoptării monedei Euro şi rolul băncilor centrale in economia românească, respectiv europeană,  mecanismul ratei de schimb II, argumentele pro şi contra adoptării monedei unice, respectiv costurile şi beneficiile aderării la zona Euro. De asemenea, în lumina contextului economic mondial, o serie de participanţi au subliniat valoarea adaugată dată cursului prin oferirea informaţiilor care au facilitat  înţelegerea efectului crizei economice şi apariţia acesteia în România.

Criticile aduse programului de formare au vizat volumul mare de informaţii oferite, raportat la durata cursului. De asemenea, au fost identificate probleme din punct de vedere administrativ legate de punerea la dispoziţie a apei şi a cafelei.

Câteva dintre impresiile şi sugestiile cursanţilor:

  • trainerii sunt foarte bine informaţi şi au dovedit abilitate în prezentarea temelor şi definirea conceptelor pe care le-au abordat cu acurateţe.
  • cursul a avut o calitate excelentă dată de foarte buna organizare,  sala de curs foarte bine utilată şi de punerea la dispoziţie a unei cantităţi suficiente de  echipament /material ;
  • este a doua oară când păşesc în această sală şi m-am simţit excelent, iar materialele au fost din abundenţă;
  • dată fiind complexitatea temei, estimez că s-ar putea aduce îmbunătăţiri cursului prin extinderea timpului alocat acestuia (perioadele sugerate au variat intre 3 şi 4 zile sau, chiar împărţirea în 2 calupuri a câte 2 zile )

 

Organizatori

Programul Uniunea Economică şi Monetară a fost organizat de Institutul European din România la sediu său din Bucureşti (Bdul Regina Elisabeta nr.7-9, Sector 5), în sala de conferinţe.

There are no events on this topic.
Nu sunt publicatii pe aceasta tema.
Documente disponibile