Expert informații pentru afaceri (program de perfecționare autorizat ANC)

14/11/2016 - 18/11/2016 Tarif: 850 lei
Tarif plată anticipată: 765 lei
Termen înscriere: 11/11/2016
Termen plată anticipată: 07/11/2016
In curand
>>
>>
>>
>>
>>
>>

CONTACT

Pentru informații suplimentare cu privire la acest curs sau pentru înscriere, persoana de contact este:
Gigi Mihăiță - coordonatorul programului
tel. 021-3142696, int. 134

Pe aceeași tema

Obiectivele cursului
Ocupația Expert informaţii pentru afaceri presupune desfășurarea unui complex de activități specifice ale căror obiective finale sunt: 

  • sprijinirea deciziei de afaceri cu produse informative dedicate; 
  • sprijinirea operațiunilor de afaceri în desfășurare cu informații curente; 
  • protejarea patrimoniului informațional al unei entități de acțiunile concurenților sau unor entități ostile. 

   Pentru înscrierea la acest curs vă rugăm completați Formularul de înscriere.   

 

Cui se adresează
Cursul se adresează funcționarilor publici și mediului de afaceri în vederea perfecționării deciziei de politică publică și facilitării unei mai bune interacțiuni pornind de la o platformă comună de cunoaștere.

Condiție minimă de acces - studii superioare finalizate.

Autorizare
Cursul este autorizat la nivel național prin Comisia de Autorizare a Municipiului București, Autoritatea Națională pentru Calificări.

Modalitate de examinare
La sfârșitul programului participanții vor susține în fața unei comisii de evaluatori ANC un examen ce va consta din:

  • test grilă;
  • un proiect elaborat pe durata desfășurării programului.

Diploma de absolvire 
Cursul se va finaliza cu un Certificat de absolvire recunoscut de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.

La absolvire se va elibera ca anexă a certificatului de absolvire și un Supliment descriptiv în care sunt menționate competențele dobândite.


Tematică provizorie
Modul 1: Activitatea de informații
• Planificarea operațională a culegerii de informații;
• Culegerea informațiilor;
• Prelucrarea informațiilor;
• Valorificarea informațiilor;
• Protejarea informațională a organizației.
Modul 2: Competitivitate și etică în activitatea de informații
• Aplicarea prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă şi în domeniul situațiilor de urgență;
• Aplicarea normelor legale privind proprietatea intelectuală și drepturile individuale sau colective;
• Aplicarea normelor, politicilor şi recomandărilor europene şi naționale de creștere a competitivității.
 
Cursul se desfășoară zilnic între orele 9.00-17.00 (40 de ore de instruire - teoretică și practică).
 
Locul desfășurării
Cursurile se desfășoară la sediul IER din București, Bd. Regina Elisabeta nr. 7-9, Sala de conferințe, etaj 4 sau la sediul solicitantului.


Formatori
Dănuț-Alexandru Mazăre, consultant independent
Mădălina Neacșu-Paraschiv, șef serviciu juridic, INS
Răzvan Rădulescu, consilier, Ministerul Energiei
Sorin-Gabriel Sebe, lector univ., Univ. București

Tariful cursului
850 lei/participant
- include prestația formatorilor, costul suportului de curs, pauzele de cafea.
 
Reduceri acordate:
- 10% pentru plata cu cel puțin 5 (cinci) zile lucrătoare înainte de începerea cursului, cu excepția entităților publice;
- 10% pentru orice entitate publică cu care se încheie contract de formare profesională cu cel puțin 5 (cinci) zile lucrătoare înainte de începerea cursului;
- 10% pentru minim 3 cursanți de la aceeași entitate, înscriși pentru aceeași sesiune;
- 10% pentru entitățile publice sau private care au trimis cel puțin un participant la un curs anterior, cu plată;
- 10% pentru cursanții care au mai participat la un curs cu plată organizat de IER (cu prezentarea documentelor justificative);
- 10% pentru stagiari și/sau voluntari ai IER (cu prezentarea documentelor justificative);
- 10% pentru persoanele pensionate (cu prezentarea documentelor justificative);
- 10% pentru formatorii IER;
- 10% pentru cursurile la comanda beneficiarului, pentru un minim de 10 persoane. În situația în care instituția face o solicitare de cel puțin două cursuri în același an, la unul din cursuri numărul de minim de persoane se reduce la 7 persoane. 
 
Aceste reduceri NU se cumulează.
 
Pentru grupuri care depășesc numărul minim stabilit pentru fiecare program de formare, din partea aceleiași organizații, tariful se negociază de către conducerea IER
Alte tipuri de reduceri negociate cu potențialii beneficiari, fără ca încasările totale rezultate în urma negocierii să coboare sub suma estimată în buget ca încasări pentru acel tip de program/sesiune
 
Plata taxei de curs 
În cazul programelor cu taxă, plata se poate realiza în numerar la casieria IER sau prin transfer bancar pe baza facturii emise de IER, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
În mod obișnuit, plata se efectuează cu 5 (cinci) zile lucrătoare înainte de începerea programului.
Pentru a beneficia de reducerea pentru plata anticipată, plata trebuie să fie efectuată integral până la termenul stabilit pentru efectuarea acesteia, iar documentul de plată (OP sau chitanță de plată la casierie) trebuie să ateste respectarea acestui termen
În toate cazurile, Certificatele de participare se eliberează doar după confirmarea plății integrale a taxei de curs.
Pentru plata taxei vă rugăm luați legătura cu coordonatorul programului de formare.
 
Important: Costul cursului se deduce din impozitul pe profit/venit conform OG 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată.
”ART. 47
Societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, companiile şi societăţile naţionale, unităţile cooperatiste, regiile autonome şi alte instituţii pot efectua cheltuieli pentru formarea profesională a salariaţilor, cheltuieli care se deduc, după caz, din impozitul pe profit sau din impozitul pe venit.”
Înscrierea la curs se realizează individual și presupune următorii pași:
1. completarea Formularului de înscriere.
2. completarea în format Word a Contractului de formare profesională primit de la organizatori și retransmiterea lui prin email, în format Word, organizatorilor împreună cu copia scanată a Cărții de Identitate respectiv dovada absolvirii studiilor universitare de licență (copie scanată);
3. plata taxei de curs.
 
Înscrierea la curs se face în ordinea primirii înscrierilor complete până la completarea grupelor.
Plata taxei de curs se poate face în numerar la casieria IER sau prin virament bancar. Pentru plata taxei vă rugăm luaţi legătura cu coordonatorul cursului.
Acordul superiorului ierarhic
Persoanele care participă din partea unei instituții publice sau private şi necesită Acordul superiorului ierarhic le rugăm să descarce Formularul (pasul 2 din completarea formularului online) şi să îl transmită coordonatorului programului prin e-mail (scanat) la adresa formare@ier.ro
 
Condiţii de anulare a participării
Dacă beneficiarul anulează participarea la curs se va aplica una din următoarele situații:
• dacă beneficiarul se retrage cu peste 15 zile înainte de începerea cursului i se returnează întregul tarif;
• dacă beneficiarul se retrage cu 8-14 zile înaintea începerii cursului se reține 20% din tarif;
• dacă beneficiarul se retrage cu 7 zile înaintea începerii cursului se reţine 100% din tarif. 
 
În cazul în care IER anulează şi pe cale de consecință reprogramează programul de formare profesională, anunță beneficiarul imediat asupra acestei situaţii, precum şi asupra datei de începere a următoarei sesiuni a programului de formare profesională, şi, în funcție de solicitarea beneficiarului:
• înscrie beneficiarul la următoarea sesiune a programului de formare profesională,
sau
• restituie integral suma achitată de către beneficiar (în cazul în care acesta a achitat contravaloarea cursului)
There are no events on this topic.
Nu sunt publicatii pe aceasta tema.
Documente disponibile

Alte editii

Nu sunt inregistrari.