IER partener al Forumului Economic, Krynica

În perioada 6-8 septembrie 2016 a avut loc la Krynica (Republica Polonă), cea de-a 26-a ediţie a Forumului Economic.

Forumul Economic reprezintă un eveniment major în regiune şi o reînnoită platfomă de dezbateri pe o arie vastă de domenii, cum ar fi cel economic, politic, securitate internaţională, societate etc. Ca şi în anii anteriori, Forumul a reunit reprezentanţi ai guvernelor, responsabili pentru elaborarea politicilor publice, politicieni, oameni de afaceri, bancheri şi experţi, din aproape toate statele membre ale UE, dar şi din alte regiuni. În programul Forumului au fost prevăzute sesiuni plenare şi peste 100 de dezbateri şi mese rotunde care au oferit informaţii actualizate şi imparţiale cu privire la problemele de actualitate în domeniul economic şi politic.

Începând cu anul 2012, Institutul European din România (IER) este partener al Institutului pentru Studii Estice (Institute for Eastern Studies/Instytut  Studiów Wschodnich - ISW) din Varşovia, principalul organizator al evenimentului, în organizarea unei dezbateri-panel în cadrul Forumului. La ediția din acest an discuțiile s-au axat pe importanța sectorului Industriilor Culturale și Creative ca potențial de creștere pentru economiile țărilor din Europa Centrală și de Est.

Dezbaterea a avut loc în data de 8 septembrie și a fost moderată de doamna Gabriela Drăgan, Director General al IER.

Au participat, în calitate de principali intervenienţi: Tibor Narvacsics, Comisar European pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport, Dragoș Pîslaru, Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (România), Grzegorz Czelej, Vice-președinte al Senatului (Polonia), Piotr Glinski, Vice Prim-Ministru, Ministrul Culturii și al Patrimoniului Național (Polonia). 

Pentru mai multe informatii despre Forumul Economic de la Krynica, vă rugăm să accesaţi pagina oficială a evenimentui.

Sinteza evenimentului

Cultural and creative sectors in Romania

Foto eveniment