Dezbatere: Lupta împotriva efectelor schimbărilor climatice la nivel european și global

21 februarie 2017 - Institutul European din România (IER) și Centrul de Informare Europe Direct Bucureşti au organizat un eveniment în format world café (cafeneaua publică), având ca temă „Lupta împotriva efectelor schimbărilor climatice la nivel european și global”.

Evenimentul a abordat efectele schimbărilor climatice și combaterea acestora și a avut ca grup țintă studenți și masteranzi ai Universității Politehnica și ai Universității Ecologie din București. Activitatea a fost organizată sub forma unor analize și discuții interactive, axate, în principal, pe patru subiecte, după cum urmează: Dezvoltarea durabilă; Producția și consumul sustenabil; Schimbările climatice; Lupta împotriva secetei și inundațiilor. Temele supuse atenției au fost dezbătute în cadrul unor grupuri de discuții , coordonate de următorii moderatori/facilitatori: dna Luminița Ghiță, șef birou, Biroul Dezvoltare Durabilă, Ministerul Mediului, dna Nicoleta Datcu, consilier superior, Serviciul Schimbări Climatice, Ministerul Mediului, dna Rodica Stănescu, prof. dr. ing., Universitatea Politehnică București, Facultatea de Chimia Aplicată și Știința Materialelor, Departamentul de Chimie Analitică și Inginerie Mediului și dl Vladimir Rojanschi, prof. univ. dr., Universitatea Ecologică, președinte al Asociației Române de Mediu.